
Forțele ucrainene s-au retras dintr-o parte din Ceasov Iar, un orășel considerat de Kiev și Moscova drept strategic în regiunea Donețk, a declarat joi, la televiziunea de stat, purtătorul de cuvânt al armatei, Nazar Voloșin, citat de agenției Reuters.
Potrivit lui Voloșin, soldații ucraineni s-au retras dintr-un cartier din estul orașului care fusese complet ras de bombardamentele rusești și unde devenise imposibil pentru ei să se adăpostească.
„Comandamentul a decis să se retragă în poziții mai protejate și mai bine pregătite, dar chiar și acolo, inamicul continuă să efectueze atacuri”, a adăugat el.
Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că trupele sale au preluat controlul asupra unui cartier din Ceasov Iar după luni de asediu.
Orașul este situat pe un deal la aproximativ douăzeci de kilometri vest de Bahmut, care a fost cucerit anul trecut de armata rusă și de mercenari din grupul Wagner, cu prețul unor pierderi grele.
Atât Moscova, cât și Kievul văd în Ceaosv Iar un lacăt care blochează înaintarea trupelor ruse spre Kramatorsk și Sloviansk, două orașe importante din regiunea Donețk pe care Rusia vrea să le cucerească.
De la ocuparea orașului Avdiivka în februarie, armata rusă se apropie încet de teritoriul acestei regiuni din Donbass, profitând de penuria de obuze care a blocat armata ucraineană timp de luni de zile, în absența unui acord în Congres privind ajutorul american, și de dificultățile de recrutare ale Kievului.
În același timp, Forțele de Apărare ale Ucrainei se mențin și provoacă pierderi nemiloase inamicului, a mai spus reprezentantul armatei ucrainene.