Pentru prima dată din 1917, Ucraina sărbătorește Crăciunul pe 25 decembrie și nu pe 7 ianuarie. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a modificat legea în iulie, afirmând că aceasta le permite ucrainenilor să „abandoneze moștenirea rusă” de a sărbători Crăciunul în ianuarie.
Într-un mesaj de Crăciun emis duminică seara, Zelenski a declarat că toți ucrainenii sunt acum împreună.
„Cu toții sărbătorim Crăciunul împreună. La aceeași dată, ca o mare familie, ca o singură națiune, ca o țară unită”.
Zelenski a promis că „în final întunericul va pierde, iar răul va fi înfrânt” și le-a mulţumit soldaţilor ucraineni aflaţi acum pe front şi s-a adresat familiilor acestora.
„Toţi luptătorii luminii, îngerii păzitori ai Ucrainei, au dovedit că există miracole, dar trebuie să le creăm singuri”, a spus liderul ucrainean.
În ultimii ani, Kievul a tăiat legăturile religioase, culturale și de alta natura cu Moscova, aliniindu-se cu Occidentul. Acest proces s-a intensificat după invazia Rusiei in 2022.