Ucraina și aliații occidentali și-au coordonat pozițiile la Istanbul înaintea negocierilor cu Rusia: Prioritatea este un armistițiu de 30 de zile

La Istanbul, șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Ermak, ministrul de externe Andrii Sibiga și ministrul apărării Rustem Umerov s-au întâlnit cu reprezentanții Statelor Unite, Marii Britanii, Germaniei și Franței pentru a-și coordona pozițiile înaintea negocierilor programate pentru astăzi între Ucraina și Rusia, transmite președinția ucraineană într-un comunicat.

Din partea partenerilor occidentali au participat: Keith Kellogg – trimisul special al președintelui SUA, Jonathan Powell – consilier pentru securitate națională al premierului britanic, Günter Sautter – consilier pe probleme de politică externă și securitate al cancelarului german, și Emmanuel Bonne – consilier diplomatic al președintelui francez.

Discuțiile s-au concentrat pe pregătirea întâlnirii cu delegația rusă, Ucraina reafirmându-și angajamentul pentru soluționarea pașnică a conflictului. Reprezentanții ucraineni au subliniat disponibilitatea pentru o încetare completă și necondiționată a focului, deschiderea față de negocieri directe la cel mai înalt nivel și participarea activă la discuțiile din Istanbul.

Andrii Ermak a declarat că delegația ucraineană se află în Turcia pentru a lucra în vederea unei păci juste și a exprimat îngrijorare față de nivelul scăzut de reprezentare și lipsa clarității în mandatul delegației ruse.

„Punctul prioritar de pe agenda noastră este obținerea unui armistițiu complet și necondiționat pentru cel puțin 30 de zile. Ieri, președintele Volodimir Zelenski a confirmat încă o dată disponibilitatea sa pentru negocieri directe cu Vladimir Putin, deoarece o întâlnire cu persoana care ia toate deciziile în Rusia ar putea duce la progrese în negocieri. Prin urmare, problema prioritară de pe agenda delegației ucrainene la Istanbul va fi să înțeleagă dacă rușii sunt pregătiți pentru un armistițiu real și negocieri directe la cel mai înalt nivel”, a spus Ermak.

El a adăugat că pentru succesul procesului de pace este esențială o încetare durabilă a focului și măsuri concrete de consolidare a încrederii, precum repatrierea copiilor ucraineni deportați, eliberarea civililor și schimburi de prizonieri „toți pentru toți”.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...