Ucraina și Rusia au convenit un nou schimb de prizonieri. Moscova propune o încetare temporară a focului pentru recuperarea cadavrelor

Negocierile de pace dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei, desfășurate luni, 2 iunie, la Istanbul, s-au încheiat fără progrese politice notabile, singurul rezultat concret fiind o înțelegere privind un nou schimb de prizonieri de război, notează Axios. Potrivit declarațiilor făcute de ambele părți, au fost convenite criterii clare pentru această rundă de schimb: toți prizonierii grav bolnavi și toți cei cu vârsta sub 25 de ani vor fi eliberați. În plus, s-a ajuns la un acord privind recuperarea trupurilor neînsuflețite ale soldaților, în formula „6000 pentru 6000”.

Totodată, Rusia a propus o încetare localizată a focului pentru două-trei zile pe anumite segmente ale liniei frontului, propunere motivată, potrivit liderului delegației ruse, Vladimir Medinski, de nevoia comandanților militari de a recupera cadavrele soldaților.

În cadrul întâlnirii, partea rusă a prezentat un „memorandum de pace” care cuprinde condițiile Moscovei pentru un acord de încetare a focului, poziție care, potrivit unui oficial ucrainean citat de Axios, rămâne în esență neschimbată.

Ministrul Apărării din Ucraina, Rustem Umerov, a anunțat într-un briefing că partea ucraineană va analiza timp de o săptămână „memorandumul” primit de la Rusia și că a transmis Moscovei o listă cu câteva sute de copii deportați ilegal din teritoriile ocupate temporar.

În replică, Medinski a respins categoric acuzațiile privind deportările în masă, calificându-le drept „propagandă” și susținând că soldații ruși i-ar fi „salvat” pe acești copii.

„Nu mai aruncați cu cifre nebune. Vom returna toți cei care se află în Federația Rusă. Nu e vorba de răpiri. Soldații ruși nu răpesc. I-au salvat, pentru că viețile lor erau în pericol. Nu faceți spectacol pentru mătușile europene miloase care nici nu au copii”, a afirmat Medinski, potrivit unor oficiali ucraineni prezenți la discuții.

Umerov a subliniat că problemele-cheie pot fi rezolvate doar la nivelul liderilor și nu exclude implicarea unor șefi de stat, inclusiv președintele Donald Trump. Totodată, Ucraina a propus organizarea unei noi runde de negocieri în perioada 20–30 iunie, considerând acest pas esențial pentru progresul procesului de pace.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...