
Ucraina și Statele Unite au semnat acordul privind resursele minerale care prevede inclusiv înființarea unui fond comun de investiții în Ucraina. Anunțul a fost făcut de vicepremierul ucrainean și ministrul economiei, Iulia Sviridenko, într-o postare pe rețelele de socializare. Documentul a fost semnat de Sviridenko din partea Ucrainei, iar din partea SUA de ministrul finanțelor, Scott Bessent.
„Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la negocierea acordului și l-au făcut mai substanțial. Acum, documentul este unul care poate garanta succesul pentru ambele țări – Ucraina și Statele Unite”, a declarat Sviridenko, citată de European Pravda.
Ea a subliniat că acordul reflectă angajamentul SUA față de securitatea, reconstrucția și viitorul economic al Ucrainei, precum și recunoașterea contribuției acesteia la securitatea globală prin renunțarea la arsenalul nuclear.
Scott Bessent a descris la rândul său acordul drept începutul unui „parteneriat economic istoric”. Potrivit acestuia, Corporația Financiară pentru Dezvoltare Internațională a SUA (DFC) va colabora îndeaproape cu guvernul ucrainean pentru implementarea fondului.
„Acest parteneriat permite SUA să investească alături de Ucraina, să deblocheze activele de creștere ale Ucrainei, să mobilizeze talentele, capitalul și standardele de guvernanță americane care vor îmbunătăți climatul investițional al Ucrainei și vor accelera redresarea economică a Ucrainei”, a mai declarat Bessent.
Principalele prevederi ale acordului includ:
Potrivit lui Sviridenko, forma finală a acordului reflectă un parteneriat echitabil, contrar unui proiect anterior în care SUA ar fi avut control majoritar asupra fondului.
Premierul ucrainean Denys Șmigal a declarat anterior că documentul este compatibil cu obligațiile Ucrainei în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană.
În februarie, Donald Trump a declarat că dorește acces la „pământurile rare” din Ucraina, pe care le-a descris drept o formă de rambursare pentru ajutorul de miliarde de dolari oferit de Statele Unite Kievului.
Totuși, discuțiile au stagnat în urma unei întâlniri tensionate în Biroul Oval cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar de atunci, ajungerea la un acord s-a dovedit dificilă din cauza relațiilor încordate dintre Washington și Kiev.