
UE își va suspenda „sprijinul bilateral” cu Israelul și va opri parțial părțile comerciale ale acordului său de asociere cu Tel Aviv, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în fața deputaților europeni în discursul său despre starea Uniunii.
Într-un mesaj neobișnuit de dur, von der Leyen a denunțat „foametea provocată de om” din Gaza și „o tentativă clară” a Israelului de a submina soluția celor două state. Ea a descris incapacitatea Europei de a răspunde acțiunilor Israelului drept „dureroasă”.
„Ceea ce se întâmplă în Gaza este inacceptabil. Europa trebuie să arate drumul, așa cum a făcut și înainte”, a spus von der Leyen, citată de Euronews.
Măsura presupune suspendarea tuturor plăților către Israel, cu excepția proiectelor dedicate societății civile, și limitarea accesului Israelului la avantajele comerciale prevăzute în acordul de asociere semnat în 1995.
„Ceea ce se întâmplă în Gaza a zguduit conștiința lumii. Foametea provocată de om nu poate fi o armă de război. Acest lucru trebuie să se termine. Ajutorul UE pentru Gaza depășește cu mult pe cel al oricărui alt partener. Dar, bineînțeles, Europa trebuie să facă mai mult”, a scris von der Leyen într-o postare pe X.
Anunțul vine pe fondul ofensivei israeliene în Gaza, începută după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.200 de morți în Israel. Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, ofensiva israeliană a provocat moartea a peste 64.000 de palestinieni, majoritatea femei și copii.
În paralel, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avansat zece opțiuni pentru sancționarea Israelului, inclusiv excluderea parțială din programul de cercetare și inovare Horizon Europe. De asemenea, Comisia a propus sancțiuni împotriva „miniștrilor extremiști” ai Israelului și a coloniștilor violenți din Cisiordania ocupată.
Mai multe state europene, precum Suedia și Olanda, au sancționat deja pe Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich, doi miniștri israelieni acuzați că au instigat la violență împotriva palestinienilor.
Totuși, găsirea unui consens rămâne dificilă. Suspendarea prevederilor comerciale din acordul de asociere necesită o majoritate calificată, iar țări mari precum Germania și Italia sunt reticente să sprijine măsura.
„Sunt conștientă că va fi dificil să găsim majorități, dar fiecare dintre noi trebuie să-și asume responsabilitatea”, a subliniat von der Leyen.