
Noi reguli privind ambalajele și deșeurile de ambalaje intră în vigoare de astăzi în Uniunea Europeană. Acestea limitează drastic așa-numitele „substanțe chimice eterne” (PFAS) în ambalajele alimentare, inclusiv cutiile pentru pizza, pungile de popcorn pentru microunde, paharele de carton pentru cafea, hârtia pentru produse de patiserie sau caserolele pentru mâncare.
PFAS sunt substanțe folosite pentru a face ambalajele rezistente la apă, ulei și grăsimi și sunt numite „eterne” deoarece se descompun extrem de greu în mediul înconjurător.
Măsurile fac parte din noul Regulament european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR), care urmărește reducerea cantității de deșeuri și creșterea gradului de reciclare și reutilizare.
Regulamentul stabilește drept obiectiv reducerea deșeurilor de ambalaje cu 5% până în 2030, 10% până în 2035 și 15% până în 2040, comparativ cu nivelul din 2018. Totodată, companiile vor trebui să reducă ambalajele supradimensionate și spațiul gol inutil din acestea.
Alte măsuri vor fi introduse treptat. Din 2027, restaurantele și cafenelele care vând produse la pachet vor trebui să permită clienților să folosească propriile recipiente reutilizabile, fără costuri suplimentare. Din 2030, vor fi restricționate mai multe ambalaje din plastic de unică folosință, inclusiv unele pentru fructe și legume și porțiile individuale de sosuri și condimente din sectorul HORECA.
Regulamentul a intrat în vigoare în februarie 2025, iar majoritatea prevederilor sale devin aplicabile în UE deja din 12 august 2026.