UE presează Ucraina să repare conducta „Drujba”, care transportă petrol rusesc către Ungaria și Slovacia

Comisia Europeană a cerut Ucrainei să prezinte un calendar clar pentru repararea unei secțiuni a conductei „Drujba”, după ce un atac rusesc asupra infrastructurii de pe teritoriul ucrainean a dus la oprirea livrărilor de petrol către Ungaria și Slovacia, începând cu 27 ianuarie, relatează Sky News.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat pe 17 februarie că Bruxelles-ul este în contact cu autoritățile ucrainene în privința termenului de finalizare a reparațiilor.

„Suntem în contact cu Ucraina cu privire la calendarul reparării conductei de petrol Drujba și cât de repede ar putea fi pusă în funcțiune”, a declarat Anna-Kaisa Itkonen jurnaliștilor de la Bruxelles, citată de RFE/RL.

Potrivit purtătorului de cuvânt, executivul UE este pregătit să convoace un grup de coordonare de urgență cu părțile relevante pentru a discuta rute alternative de aprovizionare cu combustibil. Itkonen a mai spus că „nu există riscuri pe termen scurt pentru securitatea aprovizionării Ungariei și Slovaciei”, deoarece acestea dețin stocuri de rezervă pentru 90 de zile.

Legislaţia UE prevede că statele membre trebuie să deţină importuri nete de petrol suficiente pentru 90 de zile, ca rezervă în caz de şocuri de aprovizionare.

Oprirea transportului de petrol rusesc prin conductă a cauzat tensiuni între Ucraina și statele membre ale UE, Ungaria și Slovacia. Kievul a susținut că un atac cu drone rusești a fost responsabil pentru problemele care au început pe 27 ianuarie.

Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat însă, pe 15 februarie, că Ucraina a amânat reluarea fluxului de petrol pentru a face presiuni asupra Ungariei să renunțe la veto-ul său asupra viitoarei aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană. La rândul său, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat că Kievul nu reia tranzitul prin „Drujba” din motive politice.

Și Rusia acuză Ucraina de „șantaj energetic” față de Ungaria, susținând că blochează tranzitul petrolului rusesc prin conducta „Drujba”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că livrările sunt afectate de poziția Kievului, deși problema este discutată la nivelul companiilor implicate.

Pentru a evita un posibil deficit de combustibil, Ungaria și Slovacia au cerut Croației să permită transportul petrolului rusesc prin conducta Adria. Zagreb a refuzat însă solicitarea. Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a declarat că țara sa este dispusă să ajute cu tranzitul petrolului din alte surse, dar nu al țițeiului rusesc, subliniind că dependența de petrolul din Rusia contribuie la finanțarea războiului împotriva Ucrainei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...