UE refuză să-și evacueze diplomații din Kiev după amenințările Moscovei

Uniunea Europeană nu își va evacua diplomații din Kiev, în pofida avertismentelor lansate de Rusia privind posibile atacuri asupra capitalei ucrainene înainte de 9 mai.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Anouar El Anouni, care a declarat că Bruxellesul nu își va modifica prezența diplomatică în Ucraina.

„Nu ne vom schimba poziția sau prezența la Kiev. Atacurile Rusiei sunt, din păcate, o realitate zilnică atât în Kiev, cât și în alte părți ale Ucrainei”, a spus reprezentantul Comisiei Europene.

Oficialul european a calificat amenințările publice ale Moscovei privind eventuale atacuri asupra Kievului drept „parte a tacticii sale nechibzuite de escaladare”.

„Rusia încearcă încă o dată să transfere în mod cinic vina asupra Ucrainei pentru propria agresiune și pentru războiul pe care l-a declanșat”, a adăugat acesta.

Declarațiile vin după ce purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a anunțat că Moscova a transmis note oficiale ambasadelor și organizațiilor internaționale acreditate în Ucraina, cerând evacuarea preventivă a personalului diplomatic din Kiev.

Totodată, Zaharova a avertizat că Rusia va lovi Kievul, inclusiv „centrele de luare a deciziilor”, dacă Ucraina va încerca să atace Moscova în timpul festivităților dedicate Zilei Victoriei din 9 mai.

Până în prezent, nicio ambasadă străină nu și-a anunțat intenția de a evacua personalul diplomatic din capitala Ucrainei.

Pe 4 mai, Ministerul rus al Apărării a anunțat unilateral un „armistițiu” pentru zilele de 8 și 9 mai, însă a amenințat cu lovituri masive asupra centrului Kievului dacă Ucraina va încerca să „perturbe” parada militară organizată la Moscova.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat ulterior că Ucraina nu a primit nicio solicitare oficială privind încetarea focului și a anunțat un regim de tăcere începând cu miezul nopții de 6 mai, acuzând ulterior Rusia că a încălcat armistițiul prin noi atacuri asupra Ucrainei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...