
Uniunea Europeană va trimite doi reprezentanți de rang înalt la Abu Dhabi, unde, pe 10 și 11 noiembrie, sunt programate negocieri de pace între Ucraina, Rusia și Statele Unite. Potrivit POLITICO, decizia vine pe fondul disputelor dintre liderii europeni privind rolul UE în procesul diplomatic pentru încheierea războiului din Ucraina.
Kievul a confirmat prezența reprezentanților europeni și a NATO în Emiratele Arabe Unite, însă Kremlinul insistă că negocierile propriu-zise se vor desfășura exclusiv în format trilateral.
Comisia Europeană va fi reprezentată de Bjoern Seibert, șeful de cabinet al președintelui Ursula von der Leyen, iar Consiliul European de Anna-Maria Boura, principala consilieră pentru politică externă a președintelui Antonio Costa.
Prezența reprezentanților europeni a fost confirmată și de Ursula von der Leyen, care a anunțat, într-un mesaj publicat pe platforma X, că „UE va fi prezentă alături de partenerii săi”.
Totodată, șeful delegației ucrainene de negociere, Rustem Umerov, a anunțat luni, 9 noiembrie, că reprezentanții Kievului se află deja în drum spre Abu Dhabi, unde marți și miercuri vor participa la discuțiile cu delegațiile americană și rusă.
Potrivit acestuia, în Emiratele Arabe Unite vor fi prezenți și reprezentanți ai formatului european E4, din care fac parte Regatul Unit, Franța, Germania și Italia, precum și oficiali ai NATO și ai Comisiei Europene.
Umerov a precizat că delegația ucraineană va organiza întâlniri separate de coordonare cu partenerii europeni, pentru a asigura o poziție comună și o înțelegere clară a următorilor pași în procesul diplomatic.
„Pentru noi este esențial să menținem o coordonare strânsă cu toți partenerii noștri-cheie, să asigurăm armonizarea pozițiilor și o înțelegere comună a următorilor pași în procesul de negociere. Așa cum a stabilit președintele Volodimir Zelenski, facem tot posibilul pentru ca Europa să participe la procesul diplomatic”, a declarat Umerov.
Oficialul ucrainean a mulțumit Emiratelor Arabe Unite pentru găzduirea negocierilor, precum și emisarului american Steve Witkoff și lui Jared Kushner pentru implicarea în pregătirea întâlnirilor.
„Obiectivul nostru este o pace durabilă și stabilă, garanții de securitate pentru Ucraina și oportunități reale pentru reconstrucția țării după război”, a subliniat acesta.
Cu toate acestea, rămâne neclar dacă reprezentanții europeni vor avea acces direct la masa negocierilor dintre delegațiile ucraineană, rusă și americană. Un oficial european a declarat pentru POLITICO că aceștia nu vor participa la discuțiile propriu-zise, în timp ce un reprezentant german a precizat că formatul întâlnirilor va fi stabilit pe măsură ce negocierile avansează.
Kremlinul a respins însă posibilitatea participării directe a europenilor la negocieri. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat luni, 9 noiembrie, că întâlnirile de la Abu Dhabi se vor desfășura exclusiv între reprezentanții Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite.
Discuțiile privind reprezentarea europeană au provocat anterior divergențe între liderii UE. Săptămâna trecută, premierul italian Giorgia Meloni i-a transmis o scrisoare președintelui Consiliului European, António Costa, în care a criticat schimbările repetate ale formatului negocierilor cu Rusia.
Poziția sa a fost susținută de ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, care a pledat pentru implicarea unui grup mai larg de state și a reprezentanților instituțiilor europene în procesul diplomatic.