Ultimul avion militar An-22 „Anteu” din Rusia s-a dezintegrat în aer și s-a prăbușit. Toți cei șapte oameni aflați la bord au murit

Autoritățile ruse au deschis un dosar penal după catastrofa aviatică produsă marți, 9 decembrie, în regiunea Ivanovo, unde un avion militar de transport An-22 „Anteu” s-a dezintegrat în aer și s-a prăbușit într-un lac de acumulare. Potrivit martorilor, aeronava a început să se dezintegreze încă în zbor, iar fragmente ale fuselajului s-au împrăștiat deasupra apei și pe malul din apropierea satului Ivankovo.

Tragedia a avut loc în jurul orei locale 12:00. Surse citate de Kommersant afirmă că aeronava efectua un zbor de test după lucrări de întreținere programate. Avionul, aflat în exploatare de peste 50 de ani, ar fi cedat din cauza unei defecțiuni tehnice majore. La bord se aflau șapte personae, cinci membri ai echipajului și doi pasageri, toți pierzându-și viața. Nu există victime la sol.

Fragmentele avionului și cutiile negre nu au fost încă recuperate. Scafandrii militari urmează să înceapă căutările în lacul de acumulare.

Ministerul Apărării al Rusiei a constituit o comisie specială pentru investigarea cauzelor accidentului, iar Comitetul de Investigații Militar a deschis un dosar penal pentru „încălcarea regulilor de pilotare sau a pregătirii pentru zbor”. Ancheta include examinarea locului prăbușirii, ridicarea documentelor privind exploatarea și reparațiile aeronavei, precum și expertizarea probelor de combustibil.

Surse din cadrul armatei ruse au declarat că avionul prăbușit era ultimul An-22 aflat încă în exploatare în Rusia, deși modelul fusese retras oficial din uz în 2024. An-22 „Anteu”, cunoscut cândva drept cel mai mare avion de transport militar din lume, era considerat un veteran al aviației sovietice și ruse, operațional de la sfârșitul anilor 1960.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...