Un autoturism a luat foc într-o curte din sectorul Botanica în timp ce era ridicată de o mașină de tractare. Incendiul a avut loc pe strada Hristo Botev și recepționat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
„La fața locului a intervenit o echipă de pompieri, care a stabilit că arderea s-a produs sub autovehicul, în timpul încărcării mijlocului de transport pe evacuator. Arderea a fost lichidată către ora 13:17. Potrivit IGSU, a ars combustibilul scurs din rezervorul automobilului”, anunță IGSU.
Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.