
Spațiul aerian al Republicii Moldova este închis astăzi, din motive de securitate, iar toate zborurile regulate au fost amânate. Mai mult, pe toată durata Summitului Politic European, regiunea noastră este monitorizată de la înălțime de un avion de supraveghere al NATO, care poate detecta aeronave, rachete și drone la sute de kilometri distanță.
„Moldova este un partener apropiat și de lungă durată al Alianței Nord-Atlantice. NATO AWACS poate detecta aeronave, rachete și drone la sute de kilometri distanță, ceea ce le conferă o importantă capacitate de a avertiza înainte de producerea unor incidente”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Alianței, Oana Lungescu.
Ca urmare a războiului Rusiei în Ucraina, NATO și-a intensificat prezența aeriană în Europa de Est cu avioane de luptă suplimentare, aeronave de supraveghere și avioane-cisternă. AWACS efectuează patrulări regulate peste Europa de Est și regiunea Mării Baltice pentru a urmări avioanele de război rusești apropiate de granițele NATO. NATO dispune de paisprezece aeronave AWACS, care sunt avioane Boeing 707 modificate. Zburând la o altitudine de aproximativ 10 mii de metri, un singur AWACS poate monitoriza spațiul aerian pe o rază de 400 km.