Un băiat de 17 ani a fost găsit mort pe un câmp, după ce, acum două zile, mersese să sărbătorească hramul într-un sat

Un adolescent de 17 ani din raionul Cantemir a fost găsit mort în preajma unei localități unde, în seara de 28 august, mersese la festivitățile dedicate hramul satului.

Corpul minorului a fost găsit de polițiști azi-dimineață. IGP anunță că a fost sesizat despre dispariția adolescentului sâmbătă seara.

„Din primele cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 28 august, minorul a plecat de la domiciliu la serbarea hramului într-o localitate vecină și nu a mai revenit acasă. Polițiștii au întreprins de îndată toate măsurile necesare pentru localizarea acestuia, iar în această dimineață, minorul a fost depistat decedat în extravilanul localității unde a mers”, transmite IGP.

Poliția anunță că a inițiat o anchetă în acest caz, iar echipele speciale și medicii legiști întreprind toate acțiunile necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...