
Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de violarea unei adolescente de 16 ani și de abuzarea sexuală a unui băiețel de 12 ani. Făptașul a fost găsit vinovat și de pornografie infantilă.
Potrivit oamenilor legii, inculpatul a făcut cunoștință cu prima victimă prin intermediul unei cunoscute comune. Ulterior, a aflat că fata nu are unde să locuiască și a adăpostit-o temporar la el acasă.
În primele două luni, bărbatul a încercat să abordeze sexual victima, iar în luna februarie 2025, acesta a violat-o, după care i-a făcut fetei o fotografie în ipostaze intime.
Violatorul folosea imaginea fetei dezbrăcate pentru a o șantaja în momentele tensionate, când se iscau certuri, amenințând-o cu publicarea fotografiei pe internet.
La scurt timp, acesta a făcut publică poza pe Telegram, transmițând-o mai multor persoane. Ulterior, în ospeție la învinuit a ajuns și fratele victimei, un băiețel de 12 ani. Bărbatul l-a ținut forțat la el acasă timp de două zile și l-a violat de mai multe ori. Violatorul refuza să-i dea copilul mamei, care încerca să-l aducă acasă.
Femeia a alertat autoritățile, iar băiețelul a fost preluat de poliție.
Inculpatul, care a mai avut probleme cu legea, nu și-a recunoscut vina în fața instanței.