Un bărbat din Sireți a ajuns cu arsuri la spital în urma unei deflagrații provocată de o scurgere de gaz

Un bărbat din satul Sireți, raionul Strășeni, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III, după ce în locuința sa a avut loc o deflagrație provocată de o scurgere de gaze. Accidentul a avut loc marți dimineața, iar la fața locului au ajuns salvatorii unității din Strășeni.

În urma deflagrației au fost distruse geamurile și parțial un perete. Proprietarul locuinței a suferit arsuri de gradul II-III pe suprafața corpului și a fost internat ulterior în spitalul raional pentru îngrijiri medicale.

Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, incidentul s-ar fi produs în urma scurgerii gazului de la o țeavă care era conectată în mod improvizat de proprietarul casei la aragaz.

Salvatorii îndeamnă repetat oamenii să monteze corect instalațiile conectate la gaze naturale, să verifice periodic funcționalitatea acestora, iar în cazul defectării să solicite ajutorul specialiștilor.

Totodată, atenționăm că aragazul trebuie exploatat în mod corespunzător. Acesta trebuie oprit după finalizarea utilizării, iar la părăsirea locuinței aragazul trebuie neapărat deconectat.

De asemenea, specialiștii menționează că se interzice exploatarea buteliilor și furtunurilor defecte, precum și amplasarea buteliilor în interiorul locuințelor. Persoanele care folosesc astfel de instalații trebuie să poziționeze buteliile în cutii metalice, în afara încăperilor, la o distanță minimă de 5 metri de intrarea în locuință.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...