Un bloc energetic al Centralei de la Cuciurgan revine la alimentarea cu cărbuni

Autoritățile separatiste de la Tiraspol recurg din nou la economisirea consumului de gaze, în condițiile în care azi e ultima zi când regiunii îi sunt livrate volume din ajutorul de urgență oferit de UE. Astfel, un bloc energetic al Centralei de la Cuciurgan a fost reconectat la alimentarea cu cărbuni.

„Consumul de gaze este acum mare. Pentru echilibrarea situației și pentru a economisi volumele de gaze existente s-a luat decizia ca de duminică (n.r. 9 februarie) să fie activat, pentru câteva zile, blocul MGRES destinat alimentării cu cărbuni”, se arată într-un comunicat al așa-zisei administrații a liderului separatist, Vadim Krasnoselski.

Între timp, autoritățile neconstituționale din stânga Nistrului anunță că în 97% din școlile regiunii și în 99% din grădinițe, elevii și copii au revenit în instituții.

Amintim, din 1 ianuarie, când Ucraina a sistat tranzitul de gaze rusești, Centrala de la Cuciurgan a folosit cărbuni pentru producerea energiei electrice, proces care a durat toată luna ianuarie.

Potrivit Guvernului de la Chișinău, în curând, pentru asigurarea cu gaze a regiunii transnistrene, o companie din Ungaria va livra volumele necesare la frontiera cu R. Moldova în baza unui contract semnat cu Moldovagaz. Tiraspol va achita în avans costurile de tranzit pentru gazul transportat de la frontiera cu Republica Moldova spre regiune în baza unui acord între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz.

Executivul susține că acest tranzit va fi permis în schimbul unor acțiuni pe care urmează să le întreprindă Tiraspolul. Este vorba de eliberarea deținuților politici, rezolvarea problemei liceului din Râbnița, păstrarea televiziunii publice în grilă și scoaterea posturilor de control instalate în 2022, 11 dintre care sunt active și până acum.   

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...