
Un ciclon format în Marea Mediterană se deplasează spre Marea Neagră și va aduce începând de marți seară ploi torențiale, vânt puternic și ninsori la altitudini mari, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Sud-estul României intră sub cod roșu de ploi abundente, iar în județul Constanța toate școlile vor fi închise miercuri, în urma unei decizii luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Autoritățile locale au decis suspendarea cursurilor din cauza riscului ridicat de inundații și condiții meteo extreme, după ce meteorologii au avertizat că în unele zone se pot acumula până la 120 de litri de apă pe metru pătrat. Codul roșu va fi în vigoare de marți, 7 octombrie, ora 21:00, până miercuri, 8 octombrie, ora 23:00, și vizează județele Constanța, Călărași și Ialomița.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat la Digi24 că episodul de vreme severă este cauzat de „ciclonul format în Marea Mediterană, care aduce precipitații masive, vânt puternic și ninsori în zona montană înaltă”.
„Efectele acestui ciclon se vor resimți cel mai puternic în sud-estul țării, unde sunt așteptate ploi abundente și rafale de vânt între 50 și 70 km/h”, a precizat Mateescu.
La rândul său, directorul de prognoză al ANM, Florinela Georgescu, a declarat că „evoluția ciclonului a fost mai rapidă decât se estima”, iar acesta se va poziționa deasupra Mării Negre în cursul nopții de marți spre miercuri, influențând puternic Dobrogea, Muntenia și sudul Moldovei.
„În special în Dobrogea, cantitățile de apă pot depăși 100 l/mp, iar în zonele montane din Carpații Meridionali se vor înregistra ninsori viscolite, cu rafale de până la 90 km/h și un strat de zăpadă nou de 10–30 cm”, a spus Georgescu.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială și pentru Municipiul București, valabilă în intervalul 06 octombrie , ora 10:00 – 09 octombrie, ora 10:00, care anunță condiții meteorologice severe, cu ploi abundente, vânt puternic și temperaturi scăzute pentru această perioadă a anului.