Ambasada Republicii Moldova la București are, începând de marți, un consulat onorific la Cluj-Napoca, în fruntea căruia a fost numită Nina Moldovan, care a condus mai multe proiecte în domeniul afacerilor.
La ceremonia de inaugurare au fost prezenți Ambasadorul R. Moldova în România, Victor Chirilă, primarul Clujului, Emil Boc, și subprefectul județului Cluj, Răzvan Ciortea. Nina Moldovan și-a exprimată dorința de intensificare a prezenței R. Moldova în județul Cluj.
„E vorba de consolidarea și extinderea investițiilor și afacerilor din republica noastră, cât și în dinamizarea cooperării între instituții de învățământ, comunități și medii culturale”, a punctat Consulul onorific.
Primarul Emil Boc a subliniat că, odată cu demararea negocierilor de aderare la UE a R. Moldova, ne vom regăsi într-un spațiu comunitar unde vom beneficia de un teren propice pentru o conlucrare strânsă cu efect benefic mutual pentru ambele părți.
„Este o șansă mare ca, într-un context istoric, economic, social și politic, să trecem relațiile noastre cu Republica Moldova la nivelul următor și anume de a ne ajuta reciproc, de a ajuta Moldova să acceadă mai ușor în spațiul european, pentru că viitorul nostru este comun în Uniunea Europeană”, a spus Emil Boc.