
Un copil de cinci ani a ajuns la spital, în urma unui grav accident rutier, produs astăzi, 8 martie, pe strada Armenească din Capitală. Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție din municipiul Chișinău, Natalia Stati, în accident au fost implicate trei automobile.
Potrivit deschide.md, oamenii legii au stabilit că un șofer de 73 de ani s-a ciocnit cu mașina pe care o conducea de un alt automobil, la volanul căruia se afla o femeie. În urma impactului, vehiculul lovit a fost proiectat într-un automobil parcat pe marginea străzii.
Un copil de cinciani a fost transportat la spital. Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.