Un depozit de petrol din regiunea rusească Rostov, ținta unui nou atac al dronelor ucrainene

Două drone ucrainene au lovit, noaptea trecută, un depozit cu benzină și motorină din raionul Țimlinski, regiunea rusească Rostov. O dronă a căzut în preajma zonei industriale, iar alta a lovit direct depozitul de petrol provocând un incendiu pe o suprafață de peste 200 de metri pătrați.  

„Conform datelor preliminare, nu există morți şi răniți”, a declarat guvernatorul regiunii, Vasili Golubev. În total, la fața locului au intervenit 14 echipaje cu 50 de pompieri. Ministerul rus al Apărării susține că alte drone, care aveau diferite ținte în regiunile Rostov, Belgorod și Kursk, au fost distruse de sistemul antiaerian.

Marți, în 9 iulie, dronele ucrainene au atacat un alt depozit de petrol din sudul Rusiei, în orașul Kalaci pe Don din regiunea Volgograd, dar și o substație electrică din orașul Frolovo. De asemenea, acum două săptămâni, forțele ucrainene au atacat un alt depozit de petrol din localitatea Platonovka, regiunea Tambov. În urma impactului, două rezervoare au luat foc. A fost nevoie de o zi pentru a stinge focul. Tot pe 20 iunie, un depozit de petrol din satul Enem din Rebublica Adîgheia a fost atacat de dronele ucrainene. În urma impactului, un incendiu a izbucnit la instalație și s-a extins pe 400 de metri pătrați.

În ultimele șase luni, peste 40 de depozite de petrol și rafinării au fost atacate de dronele ucrainene.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...