
Fostul vicepreședinte al PLDM, Petru Bodarev, s-a alăturat oficial Partidului AUR din Republica Moldova. Potrivit unui comunicat al formațiunii, Bodarev va contribui la dezvoltarea organizațiilor teritoriale din raioanele Briceni, Edineț, Ocnița și Dondușeni.
„Am decis să mă alătur AUR din Republica Moldova pentru că împărtășesc aceleași valori și idealuri, din dorința de a reda demnitatea oamenilor, de a construi un viitor european și de a realiza Reîntregirea Neamului Românesc”, a declarat Petru Bodarev.
Acesta a subliniat și legătura personală cu liderul formațiunii.
„Îl cunosc pe domnul Boris Volosatîi de-o viață – un patriot desăvârșit și un luptător neobosit pentru cauza națională. Am încredere că, împreună, vom reuși să redăm vocea comunităților din nordul Moldovei și voi munci cu dăruire pentru ca nevoile și speranțele oamenilor să fie auzite și respectate”, susține noul membru AUR.
La rândul său, Boris Volosatîi, a gestul noului său coleg.
„Petru Bodarev este un politician respectat, cu rădăcini puternice în nordul țării și cu o carieră dedicată oamenilor. Prezența sa în echipa AUR întărește mișcarea unionistă și ne apropie de obiectivul nostru comun – un viitor sigur, demn și unit cu România”, a menționat Volosatîi.
AUR din Republica Moldova mai anunță că va continua atragerea liderilor locali și a profesioniștilor din întreaga țară, în pregătirea alegerilor parlamentare din această toamnă.