Un locuitor din Căinari, cercetat pentru corupere electorală. Bănuitul ar fi „cumpărat” voturi la alegerile prezidențiale

Un locuitor al orașului Căinari, raionul Căușeni, reprezentant al unui partid, este cercetat de Centrul Național Anticorupție pentru corupție electorală. La alegerile prezidențiale din toamna trecută, bănuitul ar fi dat mite între 500 și 2000 de lei mai multor persoane pentru ca acestea să voteze în favoarea unui candidat.

În cadrul unor percheziții, ofițerii CNA au ridicat de la domiciliul suspectului bani și obiecte ce urmează a fi supuse expertizei. Bănuitul va fi cercetat în stare de libertate.

CNA precizează că persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei. Totodată, cei care denunță faptele ilicite și cooperează cu organul de urmărire penală pot fi eliberate de răspundere penală sau contravențională.

Până în prezent, CNA a dat amenzi de peste 11 milioane de lei în dosare contravenționale de corupere electorală pasivă. De asemenea, 10 dosare penale, pornite de CNA și procurorii mun. Chișinău, pe fapte de corupere electorală au ajuns deja în instanța de judecată.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *