
Un microbuz înmatriculat în R. Moldova, cu opt cetățeni moldoveni la bord, a fost implicat, cu puțin timp în urmă, într-un accident rutier în județul Suceava, România
Ministerul de Externe anunță că patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar un cetățean moldovean a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații și îngrijiri medicale.
Consulatul General al Republicii Moldova la Iași menține contactul permanent cu autoritățile locale și instituțiile medicale competente pentru a monitoriza situația și a acorda, la necesitate, asistența consulară necesară cetățenilor afectați.
„Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ”, mai precizează comunicatul ISU Suceava.
Reamintim că în zona localității Drăgușeni s-au produs mai multe accidente grave în ultimii ani. Ultimul dintre acestea, în octombrie 2025, când 2 persoane și-au pierdut viața într-un accident produs pe E85, între localităţile Cristeşti şi Drăguşeni, unde un camion s-a răsturnat peste un autoturism.