
Un bărbat de 37 de ani, originar din R. Moldova, a fost găsit mort în apartamentul său din orașul Mirandola din provincia italiană Modena, după aproape trei luni de la deces. Corpul victimei era într-o stare avansată de descompunere, fiind trimis pentru verificări amănunțite la institutul regional de medicină legală.
Potrivit presei locale, citate de rotalianul.com, corpul fost găsit miercuri, 11 noiembrie. Tatăl bărbatului, care locuiește în provincia Roma, sunase anterior la comisariatul Poliției de Stat din Mirandola pentru a cere o verificare la locuința fiului său. Trecuseră câteva luni de când primise ultima veste de la el.
Agenții au bătut de mai multe ori la ușă. Cum nimeni nu le-a răspuns, au chemat pompierii de la detașamentul din San Felice. Purtând măști de protecție, aceștia au forțat ușa apartamentului cu două camere.
Vestea i-a surprins pe vecini și pe angajații magazinului aflat sub apartament. Bărbatul ieșea rar din casă, iar cei care îl întâlniseră și-l amintesc ca pe un om rezervat și politicos.
Moartea ar fi putut surveni încă din vară. Canicula și felul în care se aerisea apartamentul ar fi favorizat deshidratarea țesuturilor și ar fi împiedicat răspândirea mirosului în afara locuinței. Aceasta este una dintre explicațiile pentru care vecinii nu bănuiau ce se întâmplase.
Polițiștii de la criminalistică au căutat urme de efracție și indicii privind o eventuală implicare a altei persoane. Cu detalii vor veni ulterior procurorii.