
Rusia susține că mai multe drone au fost doborâte în apropiere de capitala țării, Moscova, două dintre ele la doar 30 de kilometri de Kremlin şi acuză Ucraina de un nou „atac terorist”. Atacul a perturbat zborurile unuia dintre principalele aeroporturi din țară.
Marți dimineață, presa rusă a relatat că două drone au fost doborâte în apropiere de Moscova. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat ulterior că „Ucraina a lansat un alt atac cu drone asupra capitalei ruse și a regiunii Moscovei, perturbând temporar zborurile de pe aeroportul Vnukovo”.
„În acest moment, atacurile au fost respinse de forțele de apărare aeriană. Toate dronele detectate au fost eliminate”, a scris Sobianin pe canalul său de Telegram, precizând că nu au fost înregistrate victime.
La scurt timp, Ministerul rus al Apărării a transmis că a interceptat marți cinci drone ucrainene în apropierea capitalei ruse, catalogând incidentul drept o încercare de „atac terorist”.
Ucraina îşi asumă rareori responsabilitarea pentru atacuri pe teritoriul Rusiei, care s-au intensificat în ultimele luni, relatează CNN. Un atac cu drone a vizat Moscova la sfârșitul lunii mai. Autoritățile locale au informat că opt drone au vizat zone civile din Moscova şi din jurul acesteia, dar că fie dronele au fost doborâte, fie deviate. Putin a spus că atacul reprezintă un „act terorist” al Kievului.