Un nou dar al Mănăstirii Hadâmbu pentru frații basarabeni. Starețul așezământului a donat alte patru tone de produse alimentare

Alte peste patru tone de produse alimentare, care vor ajunge la familiile cu mulți copii și cele nevoiașe, au fost donate de Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași pentru frații de peste Prut. Cele 4300 de kilograme de alimente au fost recepționate de Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei în cadrul acțiunii filantropice a Campaniei „Daruri în cinstea Pruncului Iisus” a Mănăstirii Hadâmbu.

Cu această ocazie, la Bălți a venit arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul așezământului monastic, însoțit Protosinghelul Iorest Goraş, secretarul mănăstirii.

Preasfinţitul Părinte Antonie, epsicopul de Bălți, i-a mulțumit părintelui stareț pentru generozitatea sa, pentru faptul că se gândește la frații săi de peste Prut și pentru susținerea activităților social-filantropice ale Episcopiei de Bălți.

Produsele vor fi distribuite familiilor cu mulți copii, persoanelor în vârstă și persoanelor singuratice.

„Părintele Nicodim a spus că este un lucru firesc pentru orice român să fie alături de frații din Basarabia și a menționat că acest ajutor îl poate oferi pentru că este ajutat de fii săi duhovnicești, care sunt buni creștini și care, la fel, iubesc Basarabia”, se arată într-un comunicat ale Episcopiei de Bălți.

În acet an, părintele stareț Nicodim a donat pentru Episcopia de Bălți, în cadrul proiectului „Caravana milosteniei” peste 16 tone de produse alimentare, în special faină de grâu, faină de porumb, paste făinoase, ulei, orez, hrișcă, zahar, toate fiind oferite în patru etape.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...