Sectorul energiei verzi a atins un nou record zilnic. În data de 29 iunie, aproape jumătate din energia electrică a fost produsă din surse regenerabile. Este vorba de o pondere de 48 la sută, care i-a revenit instalațiilor fotovoltaice, eoliene și hidro.
Potrivit Ministerului Energiei, în unele intervale orare sursele regenerabile generau și peste 82% din energia consumată.
„Această performanță a fost posibilă din cauza creșterii capacităților de generare din surse regenerabile, a unui consum redus de energie electrică în zile de odihnă, dar și condițiilor meteo favorabile”, precizează instituția.
Amintim că în ultimii cinci ani capacitățile de generare fotovoltaice și eoliene au crescut de 8 ori, până la 689 MW în luna mai a acestui an. La noile cote s-a ajuns în urma realizării inițiativelor de promovare a surselor de energie regenerabilă, de la majorarea limitelor de capacitate pentru diverse categorii, la lansarea primei licitații pentru centrale electrice mari, în baza prețului fix, garantat pentru 15 ani, până la facilitarea procedurilor de racordare la rețea.
„Avem ținta să atingem o cotă de 30% a energiei regenerabile în consumul de energie electrică și de 27% a energiei regenerabile în consumul final de energie către anul 2030. În anul 2024, cota energiei electrice regenerabile a fost de 16,7% și estimăm că în anul curent aceasta va crește până la 27%”, precizează Ministerul Energiei.