
Ofițerii CAN și procurorii anticorupție au reținut un nou suspect în dosarul mitei de 400 de mii de dolari, în care sunt cercetați un procuror și trei angajați ai Poliției. Bărbatul este bănuit că ar fi facilitat transferul a 60 de mii de dolari prin intermediul unor portofele electronice, bani care urmau să ajungă la persoane publice pentru a influența desfășurarea unei anchete penale.
Potrivit CNA, în urma perchezițiilor desfășurate azi, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul instituției. Anchetatorii susțin că acesta ar fi intermediat transferul a 60.000 de dolari, sumă care făcea parte dintr-un total de 120.000 de dolari destinat coruperii unor persoane publice. Potrivit procurorilor, banii ar fi fost oferiți pentru ca acestea să nu documenteze anumite activități infracționale.
Dosarul a devenit public la sfârșitul lunii martie, când un procuror și trei ofițeri din cadrul Inspectoratului Național de Investigații au fost reținuți în urma unor percheziții efectuate de CNA și Procuratura Anticorupție. Înainte de aceste acțiuni, fusese reținut primul suspect din cauză, fiul unui fost procuror.
Procurorul a fost ridicat chiar pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova, iar ofițerii de poliție au fost reținuți în urma descinderilor desfășurate la sediul INI.
Potrivit materialelor administrate în dosar, suspecții ar fi pretins 400.000 de dolari pentru ei și pentru alți reprezentanți ai instituțiilor de drept, promițând că vor influența adoptarea unor decizii favorabile pentru persoane cercetate într-un dosar de spălare de bani. Anchetatorii susțin că o primă tranșă, în valoare de 120.000 de dolari, ar fi fost transmisă, iar noul suspect este bănuit că a contribuit la transferul a jumătate din această sumă prin intermediul portofelelor electronice.