
Ramona Victoria Strugariu, politican român, deputat în precedenta legislatură a Parlamentului European, candidează pentru funcția de director al Institutului Național al Justiției. Consiliul INJ a anunțat că recepționarea dosarelor în cadrul concursului, inițiat în 10 decembrie 2024, s-a încheiat, fiind înregistrați trei candidați.
Unul dintre ei este Ramona Victoria Strugariu, în vârstă de 45 de ani, care a fost aleasă deputat în Parlamentul European, în 2019, pe listele USR/PLUS. Ulterior, a reprezentat Partidul REPER al fostului premier român Dacian Cioloș, acum fiind copreședinte al acestei formațiuni. Înainte de a fi aleasă europarlamentar, Ramona Victoria Strugariu a fost asistentă parlamentară și șefă de cabinet la Parlamentul European.
Pe lângă Ramona Victoria Strugariu, mai sunt doi pretendenți la această funcție. Este vorba de fostul secretar general de stat al Ministerului Justiției și fost avocat parlamentar, Anatolie Munteanu, și avocata Natalia Balaban, fost specialist principal în cadrul Direcției Juridice a Consiliului Concurenței.
În perioada următoare, Consiliul Institutului Național al Justiției se va întruni pentru a examina dosarele depuse, iar, în funcție de admisibilitatea acestuia, va stabili data, ora și locul desfășurării interviului.