Un proiect de canalizare dintr-un sat din Sângerei, compromis de o schemă de corupție pusă la cale de firma de construcție

Un reprezentant al unei firme de construcție, un responsabil tehnic și un inspector al Institutului de Supraveghere Tehnică sunt vizați într-un dosar de corupție privind darea în exploatare a unui proiect de canalizare din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, în valoare de 10 milioane de lei. Cei trei sunt suspectați că ar fi dat mită pentru a nu fi verificată calitatea și volumul lucrărilor.

Azi-dimineața, ofițerii Centrului Național Anticorupție au organizat percheziții în acest dosar. Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi promis primarului comunei Bilicenii Vechi bunuri și mijloace bănești în schimbul soluționării favorabile a unor aspecte ce țin de implementarea proiectului de canalizare fără efectuarea verificărilor necesare privind volumul, calitatea și costul real al lucrărilor executate.

În urma perchezițiilor desfășurate în comun cu procurorii din Bălți, în automobilele și la domiciliile persoanelor bănuite au fost ridicate probe concludente pentru urmărirea penală. Se desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...