Un secol de la revolta provocată de bolșevici la Tatarbunar – o incursiune sovietică cu scopul de a instala un regim comunist în Basarabia

Acum 100 de ani, în 15 septembrie 1924, a fost declanșată așa-zisa revoltă a țăranilor din Tatarbunar, sudul Basarabiei, care, de fapt, a fost o incursiune sovietică pusă la cale de o grupare de bolșevici care, la șase ani de la Unirea Basarabiei cu România, urmăreau instaurarea unui regim comunist și alipirea provinciei la Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.

Speranța organizatorilor bolșevici ai „rebeliunii” era să canalizeze și să provoace nemulțumirile țăranilor din acea zonă multietnică. Tatarbunar și împrejurimile localității erau zone cu o populație românească minoritară, totuși, nici un alt grup etnic, cum ar fi ucraineni, ruși, bulgari sau germani, nu alcătuia o majoritate.

Revolta armată a venit după eșuarea negocierilor dintre România și URSS, care nu a recunoscut niciodată Unirea de la 1918. O mică grupare armată a intrat clandestin în țară prin surprindere, și-au creat o baza operațională și au încercat să atragă populația locală de partea lor. Nu au reușit decât primele doua operațiuni, fiind sprijiniți de către grănicerii sovietici.

Împotriva lor au luptat etnicii germani și români din zonă. Intervenția rapidă a Armatei române a stins apoi revolta în trei zile. Acțiunea a fost considerată teroristă și a dus la interzicerea Partidului comunist român. Socialiștii din România au condamnat și ei rebeliunea, considerând că agenții provocatori bolșevici s-au folosit de viețile țăranilor pentru a fonda o „republică sovietică moldovenească”.

După eșecul revoltei de la Tatarbunar, însă, URSS a pus în aplicare așa-zisul Plan „B” și a înființat în RSS Ucraineană o „Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească”, cu capitala în orașul Balta.

Autoritățile Regatului României au privit acest incident ca pe o acțiune teroristă inițiată și sprijinită de Uniunea Sovietică, care încerca să destabilizeze situația din țară și pregătea o incursiune a Armatei Roșii în România cu scopul de a ocupa Basarabia.

Unul din liderii grupului de „revoluționari” a fost Andrei Kliușnikov alias Nenin, care anterior fusese muncitor la uzina Putilov din Petrograd. Acesta a luptat pe durata Primului Război Mondial pe frontul românesc, iar în perioada revoluției de la 1917, s-a bolșevizat și a rămas în sudul Basarabiei, în zona Deltei Dunărene. Oficial acesta lucra paramedic în prefectura Ismail.

Primele victime ale „rebeliunii” a fost primarul, soția sa și jandarmii din sat, asasinați de către agenții sovietici. Revolta a fost înăbușită de soldați români și voluntari în trei zile. Imediat după acțiunile armatei, au fost prinși și arestați 170 de „rebeli”, ulterior au urmat și alte rețineri.

După o anchetă ce a durat mai bine de un an, la 24 august 1925 au fost începute ședințele în cadrul procesului răsculaților de la Tatarbunar, numit și „Procesul celor 500”. Din cele peste 500 de persoane arestate, 279 au fost trimise în judecată și au primit statutul de inculpați.