
Poliția franceză a arestat un bărbat de 26 de ani, cu naționalitate ucraineană și rusă, care deținea mai multe dispozitive explozive într-un hotel din Roissy-en-France (Val-d’Oise), suburbie din nordul Parisului, au declarat, miercuri, procuratura antiterorism, transmite Le Parisien.
Jandarmeria a intervenit luni, 3 iunie, în urma exploziei unui dispozitiv improvizat într-o cameră de hotel ocupată de bărbat, Individul avea arsuri pe față și pe brațe și a fost internat la centrul spitalicesc Gonesse (Val-d’Oise). Hotelul a trebuit evacuat.
Bărbatul, care era conștient, în ciuda rănilor, le-a spus anchetatorilor că făcea baterii improvizate pentru telefoane mobile, când una dintre ele a explodat.
„Primele constatări la fața locului au dus la descoperirea de produse și materiale destinate fabricării dispozitivelor explozive”, a transmis însă Procuratura Națională Antiterorism, într-un comunicat de presă.
O sursă din cadrul Parchetului antiterorist francez PNAT a declarat că instituţia a preluat cazul şi a deschis o anchetă pentru suspiciune de participare la o conspiraţie teroristă.
„Originar din Donbas”, suspectul pare să aibă un „angajament pro-rus”, după ce „a luptat doi ani în armata rusă”, a declarat pentru AFP sursa apropiată anchetei. Mai mult, organizarea ceremoniilor pentru aniversarea a 80 de ani de la Debarcarea în Normandia, „cu prezența a numeroase persoane străine” în țară, a fost unul dintre factorii care au motivat deschiderea anchetelor antiteroriste, potrivit acestei surse.