
Un zimbru de peste 800 de kilograme, care fusese observat în ultimele luni în zona montană a județului Suceava, a fost găsit mort și decapitat, joi seara, 8 octombrie, în localitatea Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, România. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele morții animalului, existând suspiciuni că ar fi fost victima braconajului, relatează Monitorul de Suceava.
La fața locului s-au deplasat echipe ale Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și ale Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). Lipsa capului animalului ridică suspiciuni privind o posibilă acțiune de braconaj, însă cauza exactă a morții urmează să fie stabilită în urma investigațiilor.
Zimbrul fusese observat pentru prima dată în județul Suceava în luna august, iar pe 23 septembrie a fost văzut în localitatea Lunca Ilvei, din județul Bistrița-Năsăud, unde păștea prin curțile și livezile oamenilor. Ulterior, animalul s-a deplasat spre Măgura Ilvei.
Potrivit presei locale, zimbrul nu manifestase un comportament agresiv și devenise o prezență familiară pentru locuitorii din zonă. Cu doar câteva zile înainte de descoperirea cadavrului, un silvicultor îl fotografiase și își exprimase bucuria de a vedea un asemenea exemplar în libertate.
Totuși, apariția animalului provocase și reacții ostile, unele persoane exprimând în comentarii pe rețelele sociale intenția de a-l otrăvi, notează publicația citată.
Cu o zi înainte să fie găsit mort, zimbrul fusese monitorizat de specialiștii DSVSA, care au constatat că animalul părea slăbit și prezenta spume la gură. Deocamdată, nu este clar dacă starea sa de sănătate a avut vreo legătură cu decesul.
Zimbrul european (Bison bonasus) este o specie strict protejată. În România, eforturile de reintroducere a speciei au început în 1958, odată cu aducerea din Polonia a două exemplare. În prezent, unul dintre principalele centre de conservare și reintroducere se află în Parcul Natural Vânători-Neamț, unde zimbrii trăiesc în libertate, semilibertate și captivitate.