Slovenia a devenit cea mai recentă țară din Uniunea Europeană care recunoaște Palestina după ce parlamentul său a aprobat marți această mișcare cu vot majoritar, respingând apelul la un referendum pe această temă din partea celui mai mare partid de opoziție, relatează Reuters.
Guvernul slovem a decis să recunoască Palestina ca stat independent și suveran, urmând pașii Spaniei, Irlandei și Norvegiei, ca parte a unui efort mai amplu de coordonare a presiunilor asupra Israelului pentru a pune capăt conflictului din Gaza.
Tot marți, parlamentul elvețian a refuzat să susțină propunerea de recunoaștere a statului Palestina. Au fost 61 de voturi pentru și 131 împotrivă, a declarat serviciul de presă al parlamentului.
„Consiliul Naţional nu vrea să recunoască Palestina. Marţi a respins o iniţiativă relevantă introdusă de deputatul Partidului Social Democrat din Zurich, Fabian Molina”, se arată în raport.
Ministrul elvețian de externe Ignazio Cassis a declarat că Berna continuă să susțină o soluție cu două state în care Israelul și Palestina ar putea exista unul lângă altul în granițele recunoscute. Cu toate acestea, având în vedere războiul actual din Fâșia Gaza, Consiliul Federal nu crede că este momentul potrivit pentru recunoașterea Palestinei.
Pe 3 iunie, experții ONU în drepturile omului au cerut tuturor statelor să recunoască Statul Palestina. Declarația lor emisă la Geneva spune că recunoașterea Palestinei „este o afirmare importantă a drepturilor poporului palestinian, a luptei și suferinței sale pentru libertate și independență”, așa că toate statele ar trebui să urmeze exemplul a 146 de țări care și-au declarat deja recunoașterea.