
Un acord controversat, de pe vremea guvernării comuniste, care oferă drepturi exclusive Mitropoliei Moldovei asupra lăcașelor de cult, rămâne în vigoare cu complicitatea tacită a guvernării PAS, fapt care îngreunează trecerea bisericilor la Mitropolia Basarabiei. Asupra acestui caz a atras atenția avocatul Iulian Rusanovschi, care constată că „autoritățile proeuropene de la Chișinău susțin în continuare politica religioasă rusească în Republica Moldova”.
Este vorba despre un document încheiat la începutul anilor 2000, între Ministerul Culturii din guvernul comunist al lui Voronin și biserica rusă de la Chișinău, prin care Mitropolia Moldovei a obținut exclusivitate asupra a peste 800 de biserici, cu statut de monument istoric. Astfel, dacă acest comunități religioase decid să treacă la Mitropolia Basarabiei, au nevoie de aprobarea în scris a mitropolitului Vladimir, în caz contrar, parohiile sunt lipsite de drepturi asupra lăcașului de cult.
În luna august a acestui an, Curtea de Apel Chișinău, a anulat acest acord, însă decizia a fost contestată de Mitropolia Moldovei la Curtea Supremă de Justiție, care a dispus, la rândul său, ca această cauză să intre în examinare abia la mijlocul anului viitor. Asta în condițiile în care acest dosar anevoios ar putea fi clarificat foarte ușor de actualul Minister al Culturii, prin simpla denunțare a acelui contract abuziv.
În context, avocatul Iulian Rusanovschi explică, în câteva puncte, modul în care actuala guvernare susține Mitropolia Moldovei în detrimentul Mitropoliei Basarabiei:
1. Decizia Curții de Apel Chișinău prin care a fost declarat nul contractul ilegal din 2003 semnat între Ministerul Culturii și Mitropolia Moldovei (supusă Patriarhiei Ruse), a fost contestată de Mitropolia Moldovei la Curtea Supremă de Justiție, în pofida faptului că Ministerul Culturii ar fi putut denunța acest contract din oficiu, însă nu a făcut-o.
2. Curtea Supremă de Justiție a amânat examinarea cauzei „Mitropolia Basarabiei versus Ministerul Culturii” pentru 26 iunie 2024 – un termen exagerat de mare în condițiile în care la acea ședință se va examina doar admisibilitatea recursului.
3. Parlamentul Republicii Moldova refuză să pună pe ordinea de zi proiectul de Lege cu privire la modificarea Legii monumentelor istorice prin care să stabilească organul care este abilitat cu administrarea edificiilor de cult cu statut de monument istoric (proprietate a statului), fapt care împiedică semnarea contractelor de dare în folosință gratuită a bisericilor cu statut de monument istoric direct comunităților religioase, ci nu prin intermediul Mitropoliei Moldovei care se supune Patriarhiei Ruse. Amintim că acest proiect de lege are toate avizele pozitive, inclusiv al Guvernului, însă majoritatea parlamentară refuză să îl pună pe ordinea de zi a Parlamentului de un an de zile.
4. Guvernul Republicii Moldova refuză să modifice Hotărârea de Guvern nr. 740/2002 prin care să se permită transmiterea în folosință directă a bisericilor cu statut de monument istoric comunităților religioase, fără a fi nevoie aprobarea scrisă a Mitropolitului Vladimir al „Întregii Moldove”, supus Patriarhiei Ruse.
„Cu alte cuvinte, cele peste 800 de biserici din R. Moldova cu statut de monument istoric, ce se află în proprietatea statului, pot fi transmise în folosință de jure (cu notificarea acestui drept în registrul bunurilor imobile) doar cu acordul Patriarhiei Ruse (prin intermediul Mitropoliei conduse de ÎPS Vladimir Cantarean). Iar preoții din aceste biserici, dacă vor să adere în sânul Mitropoliei Basarabiei, riscă să fie dați afară din Biserici. Cam asa arată politica de pe Bîc față de chestiunea bisericească…”, menționează avocatul în postarea sa.