
Ungaria a blocat, pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână, aprobarea rezultatelor evaluării pentru deschiderea capitolelor de negociere 2 și 3 din procesul de aderare la Uniunea Europeană al Ucrainei și R. Moldova. Decizia a fost luată miercuri, 22 iulie, în cadrul reuniunii Grupului de lucru pentru extindere al Consiliului UE (COELA), relatează presa ucraineană, citând surse de la Bruxelles.
Potrivit acestora, o nouă încercare de a obține aprobarea unanimă a celor 27 de state membre este programată pentru 1 septembrie.
La reuniunea precedentă, din 17 iulie, Budapesta și-a exprimat disponibilitatea de a susține deschiderea celui de-al treilea capitol doar pentru R. Moldova, nu și pentru Ucraina. Majoritatea statelor membre au respins însă această abordare, întrucât procesele de aderare ale celor două țări sunt tratate în paralel și necesită unanimitate pentru orice decizie.
Capitolele 2 și 3 vizează Piața Internă și Competitivitatea și Creșterea Incluzivă, domenii esențiale pentru integrarea economică în Uniunea Europeană.
Până în prezent, Ucraina și R. Moldova au deschis oficial două grupuri de capitole. La 15 iunie, în cadrul Conferinței Interguvernamentale de la Luxemburg, a fost deschis primul cluster – „Fundamentele”, care include reforma justiției, statul de drept și drepturile fundamentale. La 14 iulie a fost deschis și clusterul 6, care vizează politica externă și de securitate comună, politica comercială și relațiile cu statele terțe.
Budapesta a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei. La sfârșitul lunii iunie, Ungaria a fost singurul stat membru care s-a opus poziției comune a Uniunii Europene privind deschiderea celorlalte cinci grupuri de capitole.
Premierul ungar Peter Magyar a argumentat anterior că deschiderea simultană a tuturor capitolelor nu ar fi echitabilă față de statele candidate din Balcanii de Vest, care așteaptă de mai mult timp avansarea negocierilor.
Autoritățile de la Kiev susțin însă că Ucraina a îndeplinit toate condițiile tehnice pentru deschiderea capitolelor rămase și avertizează că întârzierile transmit un semnal politic negativ, în condițiile în care țara continuă să își alinieze legislația la standardele europene în paralel cu războiul provocat de invazia rusă.