Ungaria comemorează victimele Revoluției anticomuniste din 1956. Acum 69 de ani începea o amplă revoltă, înăbușită dur de forțele sovietice

Astăzi, Ungaria își comemorează victimele Revoluției anticomuniste din 1956. Se împlinesc 69 de ani de la începutul unei ample revolte, considerată una din marile tragedii ale țării. Revoluția a fost îndreptată împotriva abuzurilor Partidului Comunist aflat la putere și a politicii sovietice care adusese Ungaria în pragul dezastrului.

Revolta a început cu un protest studențesc desfășurat la Budapesta în data de 23 octombrie, a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară, și s-a terminat pe 11 noiembrie odată cu proclamarea, de către Janos Kadar, exponentul sovieticilor, a înăbușirii revoluției.

Acum 69 de ani, demonstrația studenților din 23 octombrie a atras rapid mii de oameni în marșul prin centrul Budapestei. Aceștia s-au îndreptat spre clădirea Radioului Budapesta pentru a se adresa națiunii și pentru a-și face publice cererile. Însă clădirea radioului era păzită de Poliția Secretă, care, atunci când demonstranții au încercat să forțeze intrarea în clădire, a deschis focul. Acest fapt a dus la escaladarea revoltei în capitală și, apoi, în toată țara. În capitală și în alte orașe importante simbolurile comunismului, cel mai cunoscut fiind statuia lui Stalin din Budapesta, au fost distruse. În acea noapte, Erno Gero, secretarul general al partidului, a cerut Uniunii Sovietice să intervină militar pentru înăbușirea revoltei.

După căderea guvernului comunist a fost format unul nou, sub conducerea fostului prim-ministru Imre Nagy. Noul guvern național a avut o durată de doar 10 de zile, dar în acest timp a adoptat o politică fermă privind calea pe care Ungaria trebuia să o adopte. Instituția securității a fost desființată, iar Nagy a anunțat intenția de retragere a Ungariei din Pactul de la Varșovia. Mulți prizonieri politici au fost eliberați, iar vechi partide politice care fuseseră interzise de comuniști au reapărut și s-au alăturat mișcării lui Nagy. Până la sfârșitul lui octombrie, luptele aproape încetaseră. Dar după ce anunțase deja posibilitatea negocierilor pentru retragerea forțelor sovietice din țară, Biroul Politic al URSS s-a răzgândit și a decis să înăbușe revoluția.

La 4 noiembrie soldații sovietici au invadat capitala Ungariei și alte regiuni ale țării. Rezistența ungară a cedat în final pe 10 noiembrie. În zilele imediat următoare, mii de maghiari au fost arestați. Ulterior, 26.000 au fost aduși în fața tribunalelor, 22.000 au fost primit diverse condamnări, 13.000 au ajuns în închisori, iar câteva sute, în frunte cu Nagy, au fost executați câțiva ani mai târziu. Alte câteva sute de persoane au fost deportate în Uniunea Sovietică, mulți fără niciun fel de dovezi și urme.

Datele statistice arată că în urma revoltei și acțiunilor de luptă din perioada 23 octombrie – 31 decembrie 1956, au murit 2652 de insurgenți maghiari, 348 de civili, iar 19226 de persoane au fost rănite. Armata Sovietică, conform datelor oficiale, a înregistrat 669 de morți, 51 de dispăruți și 1251 de răniți, iar pierderile Armatei Populare Maghiare au fost de 53 de militari uciși și 289 răniți.

Nu în ultimul rând, aproximativ 200 de mii de oameni au fugit din Ungaria pentru a se refugia în Occident, fiind înregistrate trei mari valuri. Cele mai multe centre de refugiați au fost create în Austria.

Trupele sovietice au rămas în Ungaria încă mulți ani, iar, potrivit comentatorilor occidentali, conducerea colaborationistă maghiară era interesată de prezența lor în țară chiar mai mult decât Moscova, deoarece trupele sovietice îi protejau mai sigur de propriii lor supuși decât trupele maghiare.

Janos Kadar, evitând chiar să folosească expresia „trupe sovietice” în legătură cu ocupanții aflați în Ungaria, numea prezența militară sovietică „o problemă internațională nerezolvată”.

Oficial regimul comunist în Ungaria a căzut în 23 octombrie 1988, exact la 32 de ani de la începutul Revoluției. Janos Kadar a deținut puterea în Ungaria până în 1988, când a demisionat din funcția de secretar general al Partidul Socialist Muncitoresc din cauza dificultăților economice și a stării sale de sănătate. Liderul comunist a murit un an mai târziu. La conferința partidului din Budapesta de pe 27 mai 1988, el și-a anunțat demisia și a fost oficial înlocuit la conducerea partidului de către Károly Grósz, care a continuat politicile lui Kadar de adaptare la noile circumstanțe, însă doar pentru câteva luni, până la declararea Republicii Democratice Ungară.