Ungaria preia președinția Consiliului UE. Printre prioritățile anunțate – soluționarea dosarului Shengen referitor la România și Bulgaria

De astăzi, 1 iulie, Ungaria preia de la Belgia, pentru șase luni, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Cu această ocazie, la Bruxelles au fost prezentate prioritățile guvernului maghiar, dar și sloganul mandatului: „Make Europe great again” („să facem Europa mareață din nou!”), o adaptare a mesajului electoral al lui Donald Trump, din campania din 2016.

Printre prioritățile președinției maghiare se află aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen și pe cale terestră, obiectiv, care ar trebui atins până la finele anului.

„Avem nevoie de consens, iar noi vrem să luăm în calcul toate sensibilitățile naționale în ceea ce privește luarea deciziilor și vrem să definitivăm spațiul Schengen până la sfârșitul anului”, a declarat ambasadorul Ungariei la Uniunea Europeană, Balint Odor.

Președinția ungară se anunță plină de provocări, având în vedere numeroasele neînțelegeri cu alte state membre, pe teme esențiale. Budapesta este un obstacol în calea ajutorului militar destinat Ucrainei și a extinderii Uniunii Europene către Est. În rolul de lider al Consiliului, Ungaria va trebui să gestioneze negocierile pe aceste teme sensibile.

În plus, se confruntă cu proceduri de infringement pentru încălcarea statului de drept. Premierul Viktor Orban este cunoscut pentru relațiile apropiate cu Vladimir Putin, ceea ce complică și mai mult situația.

Înainte de preluarea mandatului, Viktor Orban a efectuat un tur diplomatic, vizitând capitalele marilor puteri europene – Berlin, Roma și Paris, pentru a-și prezenta obiectivele și a obține sprijinul necesar. Potrivit lui, anul 2024 este un an de tranziție pentru Uniunea Europeană, iar președinția maghiară trebuie să servească pacea și securitatea Europei și să asigure o tranziție instituțională lină în colaborare cu noul Parlament European și noua Comisie Europeană.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...