Uniunea Avocaților nu susține crearea unui tribunal anticorupție, propus de Maia Sandu. „Este lipsit de logică și contraproductiv”

Uniunea Avocaților din Moldova (UAM) nu susține instituirea unui tribunal specializat anticorupție, propus de președintele Maia Sandu, și atrage atenția asupra mai multor riscuri care prevede aceasta inițiativă. Potrivit unui aviz al UAM, în situația în care a fost demarat procesul de evaluare extraordinară a judecătorilor, este lipsit de logică și contraproductiv de a nu oferi magistraților care au trecut evaluarea extraordinară dreptul de a judeca în continuare cauzele de corupție conform competenței. 

„În cazul în care statul nu ia în calcul rezultatul evaluării extraordinare efectuate drept soluție viabilă pentru atingerea scopului propus, atunci recunoaște prematur eșecul său în promovarea acestei reforme și, concomitent, afectează credibilitatea altor reforme promovate în acest domeniu, inclusiv a prezentului proiect”, se menționează în comunicatul Uniunii.

Potrivit UAM, un risc neevaluat reprezintă, de asemenea, faptul că, judecătoria specializată anticorupție și Colegiul special anticorupție al Curții de Apel Chișinău va trebui să-și motiveze existența, respectiv din start fiind motivat a condamna cazurile de corupție cu prejudecată. Un alt risc constă în canalizarea atenției și așteptărilor societății referitoare la lupta împotriva corupției față de un cerc îngust de judecători și în raport cu anumite cazuri concrete, care fiind amplificată de așa-numita „justiție televizată”, poate determina presiune constantă față de cei șase judecători, care dacă vor „îndrăzni” să achite persona vizată, toate „indignările şi nedumeririle” societăţii şi organelor de urmărire penală.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...