Unul da, șase ba. Ministerul Educației anunță că doar liceul din Ruseștii Noi din cele șapte supuse închiderii va activa din toamnă 

Doar unul dintre cele șapte licee din Ialoveni care urmau să rămână închise la începutul anului din lipsă de elevi va activa totuși din toamnă. Ministerul Educației și Cercetării a aprobat solicitarea Direcției raionale de învățământ de a deschide mai multe clase de a X-a în liceele din zonă. Astfel, liceul din satul Ruseștii Noi va deveni instituție zonală, încadrând și elevii din clasa a X-a din satul vecin, Văsieni. 

Decizia a venit după ce părinții din ambele localități s-au întâlnit cu ministrul Educației Dan Perciun pentru a discuta despre această problemă. 

„Autoritățile locale în domeniul educației s-au angajat să asigure condițiile necesare pentru transportarea adolescenților din Văsieni la Ruseștii Noi, distanța între cele două localități constituind 6.4 km. Unitatea de transport, care va fi utilizată în acest scop, este într-o condiție tehnică bună. În prezent, 20 de cereri de admitere au fost depuse la liceul din Ruseștii Noi și 17 la cel din Văsieni. În clasa a IX-a în Ruseștii Noi își fac studiile 40 de elevi, iar în Văsieni – 19. În anul de studii 2022-2023 liceul din Văsieni nu a avut admitere în clasele de liceu din cauza numărului mic de candidați”, se mai arată în comunicatul MEC.

Metodologia de admitere a elevilor în învățământul liceal, din 2017, permite deschiderea claselor de liceu în instituțiile cu cel puțin două clase de a X-a.

Din lipsă de candidați la admitere, șase școli din raionul Ialoveni își vor închide clasele de liceu din toamnă. În prima rundă de înscriere nu au fost 18 candidați, condiție obligatorie pentru a deschide o clasă de liceu. Consiliul Raional vrea să reducă această cifră la 15, însă o decizie finală nu a fost luată.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram