Ministrul de Interne, Adrian Efros, ar trebui să-și dea demisia, după ce a spus că în Republica Moldova nu există grupări criminale organizate. Solicitarea vine din parte liderului formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, care califică drept o „bătaie de joc” afirmațiile acestuia, făcute imediat după producerea asasinatului din sectorul Râșcani.
Potrivit lui, declarația lui Efros este cel puțin ciudată, în condițiile în care auzim cu regularitate despre arestări pentru trafic de droguri, despre grupări criminale gen Machena și altele, dar și despre Șor și Plahotniuc, care, de asemenea, sunt prezentați ca fiind reprezentanți ai unor grupări criminale organizate.
„Culmea cinismului – Efros a făcut această declarație după crima în plină zi din sectorul Rîșcani al capitalei. Iar colegul său iese și afirmă că ucigașul a fost un super profesionist și că oamenii nu ar trebui să se îngrijoreze, pentru că era interesat doar de obiectul pe care l-a împușcat. Poate ar trebui să-i dăm o medalie acestui killer și să-l trimitem la Olimpiadă să reprezinte Moldova?”, a spus Usatîi, în cadrul unei emisiuni televizate.
Referitor la crima din sectorul Râșcani de săptămâna trecută, politicianul consideră că forțele de ordine au acționat absolut neprofesionist.
„Au început să verifice fâșia parcului, unde s-au pierdut urmele ucigașului, abia peste 24 de ore de la crimă, nu au chemat chinologii. Și anchetatorii de la Scotland Yard nu vin să coopereze, ci să facă testul ADN, pentru că nu au încredere în ai noștri. Iată unde a ajuns nivelul de profesionalism și de încredere în structurile noastre. Efros trebuie să-și dea demisia!”, a concluzionat Renato Usatîi.