VIDEO | Veronica Dragalin spune că are nevoie de pază de stat, din cauza criticilor din spațiul online: „Nu mă simt sigură!”

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat că dispune în continuare de pază de stat pentru că nu se simte în siguranță din cauza atacurilor la adresa ei pe rețelele de socializare. Dragalin a subliniat că este profund dezamăgită de nivelul de agresiune neașteptată de care are parte de când și-a asumat funcția în Republica Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV.

„Cred că atmosfera în care noi trăim în ziua de azi, modul brutal în care eu sunt atacată pe canalele de Telegram, pe Facebook mă fac să nu mă simt sigură când merg pe stradă. Și îmi pare rău pentru că eu nu mă așteptam la așa ceva când am acceptat această funcție. Mă așteptam să fiu atacată, denigrată de fugarii noștri de peste hotare, dar să fiu atacată în așa mod de foarte mulți oameni anonimi, pentru că nu au curajul să facă aceste lucruri din numele lor propriu asta chiar nu mă așteptam. Sunt prea mulți. Pentru mine e trist că nu există mai multă susținere pentru munca pe care o depun procurorii în această țară”, a declarat Veronica Dragalin.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, beneficiază de pază de stat din data de 22 iunie. Veronica Dragalin declara atunci că ea a solicitat protecție, pentru că „nu se mai simte în siguranță, atunci când este recunoscută” de șoferii de taxi sau pe stradă, deoarece „unele grupări sunt nemulțumite de activitatea rezultativă a Procuraturii Anticorupție”.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram