Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a inițiat o petiție prin care cere începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova

Vicepreședintele român al Parlamentului European, Victor Negrescu, a lansat o scrisoare, semnată și de alți 55 de europarlamentari, prin care îi cere președintelui Consiliului European, António Costa, prin care îi cer deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova.

Într-o postare pe Facebook, oficialul român notează că acesta este un semnal puternic în favoarea parcursului european al Republicii Moldova.

„Parlamentul European susține fără rezerve viitorul european al Republicii Moldova, recunoaște reformele realizate și cere ca opțiunea cetățenilor moldoveni, exprimată prin rezultatul alegerilor parlamentare, să fie valorificată și respectată”, menționează Victor Negrescu.

De asemenea, înaltul oficial de la Bruxelles subliniază că scrisoarea nu menționează nimic despre decuplarea de Ucraina, ci se axează exclusiv pe sprijinul acordat Republicii Moldova.

„Această inițiativă are sprijinul unor lideri importanți ai Parlamentului European și demonstrează unitatea și solidaritatea Europei cu Republica Moldova într-un moment decisiv pentru întreaga regiune. Demersul nu menționează nimic despre decuplare, concentrându-se pe sprijinul care trebuie acordat eforturilor realizate de Republica Moldova”, notează europarlamentarul român.

„Uniunea Europeană trebuie să acționeze acum pentru a demonstra susținerea sa pentru democrația, reziliența și ambițiile europene ale cetățenilor din Republica Moldova”, a mai adăugat Victor Negrescu.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...