Vicepreședintele Parlamentului UE, Victor Negrescu, într-o nouă vizită la Chișinău. Oficialul va aborda subiectul deschiderii negocierilor de aderare

Vicepreședintele Parlamentului Uniunii Europene, Victor Negrescu, se află astăzi într-o nouă vizită la Chișinău. În cadrul mai multor întâlniri oficiale, demnitarul UE va aborda repetat subiectul deschiderii cât mai urgente a negocierilor de aderare pentru Republica Moldova.

Victor Negrescu a avut deja o întrevedere cu ministrul de Externe, Mihai Popșoi. Cei doi au discutat despre progresele înregistrate de Chișinău în procesul de aderare la Uniunea Europeană și despre acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru avansarea în acest proces.

Potrivit unui comunicat al MAE, vicepreședintele Parlamentului UE a apreciat modul democratic și transparent în care s-au desfășurat alegerile parlamentare din luna septembrie, precum și ritmul susținut al reformelor realizate de autoritățile de la Chișinău.

Amintim că, la începutul lunii octombrie, Victor Negrescu anunța că, împreună cu 55 de deputați europeni din 19 state, a inițiat o scrisoare comună adresată președintelui Consiliului European, Antonio Costa, prin care solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...