Vicepreședintele Parlamentului UE, Victor Negrescu, la discuții cu șeful legislativului, Igor Grosu. Oficialii au vorbit despre proiectele de sprijin ale Bruxelles-ului

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, aflat într-o vizită la Chișinău, a avut azi și o întrevedere cu șeful legislativului, Igor Grosu. Cei doi oficiali au discutat prioritar despre proiectele de sprijin ale Bruxelles-ului pentru Republica Moldova.

Igor Grosu a mulțumit pentru toată deschiderea și ajutorul de care se bucură Republica Moldova din partea UE și a Parlamentului European în ultimii ani.

„E o fereastră de oportunitate pe care nu avem voie să o ratăm. Moldova este determinată să lucreze conștiincios pentru ca în 2028 să fie gata de aderarea la UE”, a subliniat Igor Grosu.

Precizăm că Victor Negrescu a avut deja o întrevedere și cu ministrul de Externe, Mihai Popșoi. Cei doi au discutat despre progresele înregistrate de Chișinău în procesul de aderare la Uniunea Europeană și despre acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru avansarea în acest proces.

Potrivit unui comunicat al MAE, vicepreședintele Parlamentului UE a apreciat modul democratic și transparent în care s-au desfășurat alegerile parlamentare din luna septembrie, precum și ritmul susținut al reformelor realizate de autoritățile de la Chișinău.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...