Victimele tragicului accident din Grecia vor fi repatriate în această seară. Înmormântarea va avea loc joi la Strășeni

Cei trei membri ai familiei din R. Moldova care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier din Grecia vor fi aduși acasă în seara zilei de 22 iulie. Înmormântarea va avea loc joi, 23 iulie, în municipiul Strășeni.

Potrivit unei rude a familiei, sicriele cu trupurile neînsuflețite ale celor doi soți și ale fiicei lor de doar șase luni vor ajunge în R. Moldova în jurul orei 20:00.

„În numele meu, ca verișoară a lui Constantin, al rudelor și al prietenilor lui Constantin, Lucia și micuța Eva, vă mulțumim din inimă tuturor celor care ați fost alături de noi în aceste momente de necuprins. Fiecare donație, fiecare rugăciune, fiecare mesaj și fiecare gest de compasiune au însemnat enorm”, a transmis ruda familiei pe rețelele de socializare.

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 23 iulie, la ora 10:00, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din municipiul Strășeni.

Tragedia s-a produs pe 15 iulie, în regiunea Halkidiki din Grecia, unde automobilul în care se deplasa familia din Strășeni s-a ciocnit violent cu o autocisternă. În urma impactului, mama și fiica sa de doar șase luni au murit pe loc, iar tatăl a decedat ulterior la spital. Singura supraviețuitoare este fetița familiei, în vârstă de șapte ani, care a fost transportată în stare gravă la spital.

În urma tragediei tragedie, primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian, a lansat un apel public la solidaritate, îndemnând oamenii să contribuie financiar pentru repatrierea celor trei membri ai familiei și pentru sprijinirea copilului rămas în viață.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...