Victorie pentru Simona Halep! Poate reveni pe teren, după ce TAS a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni 

Simona Halep a primit verdictul TAS în cazul suspendării sale, după audierile care au avut loc în luna februarie. Conform deciziei TAS, suspendarea pentru Simona Halep a fost redusă de la patru ani la nouă luni, a confirmat avocatul ei, Bogdan Stoica. Asta înseamnă că ea se poate întoarce pe terenul de tenis.  

De asemenea, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis anularea probei de sânge din pașaportul biologic al Simonei Halep. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), în urma audierilor care au avut loc în perioada 7 – 9 februarie. Decizia de suspendare a fost dată pe 7 octombrie 2022, iar asta înseamnă că perioada a expirat pe 6 iulie 2023. Practic, Simona Halep a stat suspendată mult peste termenul decis de TAS, scrie Digi24. 

În 21 februarie, într-un mesaj postat pe Instagram, Simona Halep își exprima speranța că TAS va lua o decizie în favoarea ei. 

„Coșmarul în care am trăit în ultimul an și jumătate s-a terminat. Am avut șansa să mă apăr la TAS pentru a demonstra că nu am apelat niciodată la doping. Asta e ceea ce am susținut întotdeauna de când am fost acuzată. Acum aștept decizia TAS cu fruntea sus și vreau să vă mulțumesc vouă, fanilor, dar și jucătorilor și foștilor jucători, sponsorilor mei, pentru tot suportul de care au dat dovadă în tot acest timp, pentru toate mesajele de încurajare. Vă mulțumesc din suflet pentru suportul necondiționat de care ați dat dovadă, a însemnat enorm pentru mine și mi-a dat putere să lupt zi de zi pentru aflarea adevărului. Voi împărtăși cu voi știri despre decizia TAS de îndată ce voi avea informații. Binele și adevărul triumfă mereu”, a fost mesajul Simonei Halep de pe Instagram.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram