
Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, regele Charles al Marii Britanii, cancelarul german Olaf Scholz şi mulţi alţii iau parte la ceremonia de la Memorialul Britanic Normandia, pe coasta nordică a Franței, pentru a comemora 80 de ani de la „Ziua Z” sau „cea mai lungă zi” din istorie.
În Franța au avut loc trei zile de ceremonii, punctul culminant fiind joi, 6 iunie, la Memorialul Britanic Normandia de la Ver-sur-Mer, iar gazda a fost președintele Emmanuel Macron.
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, în uniformă militară completă, a fost vizibil mișcat când a adus un omagiu celor care au luat parte la debarcări, precum și rezistenței franceze.
„Admirația noastră este veșnică”, a spus Charles, care a vorbit atât în franceză, cât și în engleză. „Să ne rugăm să nu se mai facă niciodată un asemenea sacrificiu”.
În jurul prânzului, Biden și Macron participă comemorării a 80 de ani a Zilei Z din SUA la Cimitirul și Memorialul American din Normandia din Colleville-sur-Mer, Franța. Liderul de la Casa Albă și-a început discursul prin a onora trupele americane care au luat cu asalt plajele din Normandia și a încheiat cu atacuri dure la adresa lui Vladimir Putin.
„Bătălia dintre dictatură și libertate nu are sfârșit. Aici, în Europa, vedem un exemplu puternic. Ucraina a fost invadată de un tiran care urmărește dominația. A te preda bătăușilor, a te închina în fața dictatorilor, este pur și simplu de neconceput. Dacă ar fi să facem asta, înseamnă că am uita ce s-a întâmplat aici, pe aceste plaje sfinte”, a declarat Biden, citat de AP.
La eveniment a participat și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prim-ministrului britanic Rishi Sunak și premierului canadian Justin Trudeau, printre alți oficiali și aprximatim 200 de veterani supraviețuitori prezenți. 50 au venit din Statele Unite și au fost primiți cu aplauze în localitățile normande unde au fost organizate evenimente comemorative.
Rusia nu a fost invitată la evenimentul istoric. „Condițiile nu sunt îndeplinite având în vedere războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei și care s-a intensificat și mai mult în ultimele săptămâni ” , a anunțat președinția franceză pe 30 mai.
În urmă cu 80 de ani, aproape 160.000 de soldați americani, britanici, canadieni și din alte țări au deschis calea spre eliberarea Franţei şi înfrângerea Germaniei naziste, punând capăt celui de-al Doilea Război Mondial. 73.000 dintre ei au fost uciși în luptele pentru eliberarea Normandiei. În invazie au pierit și 20.000 de civili normanzi.