Premierul ucrainean, Denis Şmîhal, a efectuat astăzi o vizită oficială la București. Șeful executivului de la Kiev a fost primit la Palatul Victoria de omologul său Român, Marcel Ciolacu. Ulterior, cei doi oficiali au semnat o declaraţie politică privind întărirea cooperării bilaterale în asigurarea tranzitului fiabil al mărfurilor din Ucraina.
Ciolacu şi Şmîhal au parafat, de asemenea, două acorduri privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii şi deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între cele două ţări, la Sighetu Marmaţiei, respectiv Bila Tserkva, potrivit Agerpres.
Ceremonia de semnare a documentelor, desfăşurată la Palatul Victoria, marchează „consolidarea şi progresul în relaţiile bilaterale dintre România şi Ucraina”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.